Tarta cu capsuni si rubarba

Am descoperit rubarba cam vreo doi ani in urma, citisem undeva un articol, dupa care am avut ocazia sa-l gust pentru prim data in una din calatoriile noastre in Franta. In vacanta de anul trecut in Peninsula Scandinava l-am gustat si ca desert si servit cu mancaruri sarate, sucuri si bauturi alcoolice. Este intrebuintat pe scara larga acolo si creste cam in toate gradinile. Rubarba este o leguma, asemanatoare unei cozi de telina, de culoare ce variaza intre verde si bordo, crocanta si cu un gust acidul. Gatit des impreuna cu capsune la prepararea tartelor, sucurilor sau dulceturilor.

Aluat nisipos cu alune

14gr praf de alune
14gr praf de migdale
90gr zahar pudra
230gr faina
2gr sare
120gr unt
1 ou

Procedeu:

  1. Amestecati impreuna untul cu faina, praful de migdale, zahar pudra si sarea, trebuie sa obtineti o masa nisipoasa;
  2. Adaugati oul si amestecati pina se formeaza aluatul;
  3. Inveliti aluatul in hartie de copt si pastrati-l in frigider timp de o noapte;
  4. Intindeti aluatul la o grosime de 3mm si puneti-l in forma de copt;

Crema de migdale

66gr zahar
10gr apa
20gr sirop de glucoza
33gr oua
100gr unt moale
2 lamai
12gr praf de migdale

Procedeu:

  1. Taiati untul cubulete si lasati-l la temperatura camerei pina devine moale si cremos. Daca aveti un cuptor cu microunde il puteti folosi insa fiti atenti sa nu topiti untul;
  2. Cintariti oul si incepeti sa-l bateti cu ajutorul robotului de bucatarie, sau cu telul;
  3. Intre timp puneti intr-o cratita zaharul, apa si siropul de glucoza si coateti totul pina la 121°C;
  4. Cind siropul de zahar va atinge 121°C turnati incet peste oua in timp ce le bateti la o viteza maxima. Cind ati adaugat tot siropul continuati sa bateti la o viteza medie;
  5. Cit crema este inca calda adaugati untul putin cite putin. Cind il adaugati, asteptati ca bucatile adaugate anterior sa fie comasate complet de crema dupa care adaugati o alta parte de unt;
  6. Radeti coaja lamailor, adaugati-o la crema impreuna cu praful de migdale si amestetati totul;
  7. Umpleti cu crema aluatul precopt;
  8. Coaceti la 170°C pentru aproximativ 30 minute;

Dulceata de capsuni

250gr capsuni
150gr zahar
vanilie

Procedeu:

  1. Spalati si curatati capsunile;
  2. Taiati-le mai marunt si coaceti-le in cratita impreuna cu zaharul si vanilia;
  3. Umpleti aluatul copt cu dulceata de capsune;

Compot de rubarba

400gr rubarba
200gr apa
200gr zahar

Procedeu:

  1. Fierbeti apa si zaharul;
  2. Spalati si taiati  rubarba;
  3. Cind siropul a fiert adaugati bucatile de rubarba si fierbeti-le la foc foarte mic;
  4. Scoateti rubarba di sirop, lasati sa se raceasca si decorati tarta cum va place mai mult;

SalvaSalva